A

Abces – colecție purulentă, formată sub acțiunea unor agenți microbieni; colecția de puroi este bine delimitată de țesuturile din jur. Apare o durere zvâcnitoare și masticația este imposibil de realizat pe partea respectivă. Se manifestă printr-o tumefiere (umflătură) care deformează regiunea respectivă, iar pielea sau mucoasa care acoperă abcesul se află în tensiune, fiind roșie și congestionată. La palpare dă senzația de fluctuență. Un abces dentar rezultă dintr-o infecție a pulpei dentare, în urma unei carii profunde netratate. Odată distrusă pulpa, infecția înaintează până la nivelul osului maxilar. Necesită tratament de urgență ce constă în incizie, evacuare și drenaj a infecției purulente;

Ablație – îndepărtarea unor lucrări protetice;

Abraziune – uzura suprafețelor dentare; adică pierderea lentă a substanței dure dentare prin masticația alimentelor foarte dure sau prin parafuncții (bruxism, obiceiuri vicioase). Se clasifică în funcție de gradul de abrazie dentară: gradul I (afectează stratul de smalț); gradul II (apar insule de dentină); gradul III (apar punți de unire între insulele de dentină); gradul IV (deschiderea camerei pulpare);

Absența congenitală a dinților – lipsa de dezvoltare a dinților;

Ac extractor de nerv sau Tier-Nerf – este un instrument subțire, flexibil, utilizat pentru îndepărtarea pulpei dentare (nervului);

Acrilat – rășină acrilică macromoleculară;

Acromegalia – este o boală rară, caracterizată prin hipersecreţie de hormon de creştere (growth hormone, GH), cu multiple complicaţii cardiovasculare, metabolice;

Actinobacillus actinomycetemcomitans – este o bacterie gram negativă, facultativ-anaerob, nu este considerat ca făcând parte din flora normală, ci este un adevărat agent infecţios. Este incriminat în apariția bolilor parodontale;

Adenită – inflamație a ganglionilor limfatici;

Adenom – tumoră benignă care apare la nivelul epiteliului glandular;

Adeziunea – este forța de atracție fizică apărută între două suprafețe aflate în contact foarte strâns, determinată de forțele intermoleculare (salivă – rășină acrilică sau salivă – mucoasă de sprijin);

Adrenalină – substanță anestezică loco-regională care mărește concentrația locală prin încetinirea substanței anestezice;

Aftă – afecțiune a mucoasei bucale ce debutează cu o senzație de prurit și care, prin spargere, lasă locul unei mici ulcerații;

Agenezie dentară – lipsa mugurilor dentari;

Alveolă – cavitate osoasă în care sunt implantați dinții;

Alveolită – infecție localizată la nivelul alveolei de cauze multiple;

Alveolotomie – metodă chirurgicală de extracție, cu rezecția parțială a peretelui alveolar, indicată în cazul unor condiții morfologice particulare dento-alveolare, în cazul existenței unor procese patologice și în cazul rădăcinilor rămase intraalveolar;

Amalgam – material nefizionomic, utilizat în obturații de durată, obținut din amestecul mercurului cu diferite metale;

Amelogeneza – este procesul de formare a smalțului;

Amprentă – copia negativă, fidelă, a unei regiuni anatomice, folosită pentru confecționarea lucrărilor fixe și mobile;

Analgezie – pierderea sensibilității la durere;

Anamneză – ansamblul antecedentelor medicale și stomatologice raportate de pacient în cursul interogatoriului/chestionarului medical sau asocierii celor două procedee. Anamneza conține: motivul prezentării pacientului, istoricul bolii, antecedente heredo-colaterale (generale și ale aparatului oro maxilar), antecedente personale generale (fiziologice și patologice), antecedente personale locale (principalele leziuni odontale, extracții, semne de parodontopatie, tratamente stomatologice, parafuncții, obiceiuri vicioase);

Anastomoză – comunicare naturală sau efectuată chirurgical între 2 vase sanguine, fibre nervoase, organe cavitare, etc.;

Anchiloză temporo-mandibulară – limitarea permanentă a mișcărilor mandibulei, cauzată de organizarea unui țesut fibros, ce duce la sudarea condilului la cavitatea glenoidă;

Anestezie – introducerea în organism a unor substanțe care au proprietatea de a provoca dispariția sensibilității;

Anodonția – reprezintă absența congenitală a unui mugure dentar. Ea poate fi unidentară sau multiplă (până la anodonție totală, când pacientul nu prezintă nici un mugure dentar);

Anomalii dentare – sunt deviații în dezvoltarea normală a dinților. Anomaliile dentare pot fi de număr, de volum, de formă sau de structură;

Apă de gură – este o soluție care conține medicamente sau alte substanțe active cu rolul de a spăla cavitatea bucală, de a vindeca leziunile inflamatorii ale mucoasei bucale și faringiene, având, de asemenea, acțiune antibacteriană și astringentă, îndepărtând mirosul urât din gură și reducând acumularea de placă bacteriană;

Apelul dinților – se face la examenul clinic intraoral. Se notează pe fișa de observație dinții existenți pe arcadele dentare și starea fiecărui dinte în parte;

Apex – porțiunea terminală a vârfului rădăcinii dentare;

Arcadă dentară – totalitatea dinților implantați în alveolele osului maxilar și mandibular;

Asialie – absența totală sau diminuarea excesivă a secreției salivare (hiposialie). Se întâlnește în diferite afecțiuni ale glandelor salivare (aplazie sau atrofie a glandelor salivare), în infecții generale grave, în diverse intoxicații, în sindromul Sjögren (xerostomie), dezhidratare, carență de vitamina A etc. Pacienții cu asialie au dificultăți în fonație, în formarea bolului alimentar și în deglutiție. Aceștia prezintă o placă bacteriană mai aderentă;

Ață dentară – un material sub formă de fir, utilizat pentru a îndepărta placa bacteriană din zonele interproximale ale dinților;

Atriție dentară – proces fiziologic de uzură a suprafeței dentare. Apare frecvent la dinții temporari;

Autoclav – sterilizator cu căldură modern, care folosește aburul, căldura și presiunea pentru a realiza sterilizarea.

Înapoi sus

B

Bandă din celuloid – bandă de contur din celuloid, utilizată ca matrice;

Biopsie – biopsia reprezintă îndepărtarea chirurgicală a unei bucăți de țesut din organism, cu scopul de a fi examinat microscopic în vederea stabilirii unui diagnostic corect;

Bol alimentar – masă de substanțe alimentare (din cavitatea bucală) triturată și amestecată cu salivă, pregătită pentru traversarea tractului digestiv (înghițire);

Boli parodontale – infecții ale țesuturilor de suport ale dintelui, cauzate de o serie de microorganisme care se asociază și formează biofilmul natural de la suprafața dintelui și epiteliului gingival, care afectează în mod specific structurile gingivoparodontale;

Bolta palatină (cerul gurii) – perete osos format din apofizele palatine ale maxilarelor și lamelele orizontale ale oaselor palatine, ce desparte cavitatea bucală de fosele nazale;

Bont dentar – porțiunea coronară a dintelui fără smalț, rezultată în urma șlefuirii coronare pe toate fețele, până la îndepărtarea unui strat dur, de 1-2 mm grosime;

Breșă edentată – zonă rezultată prin pierderea de pe arcadă a unuia sau a mai multi dinți;

Bruxism – strângerea violentă a arcadelor dentare prin contractarea puternică a mușchilor ridicători ai mandibulei sau involuntar, de regulă în timpul somnului (scrâșnirea dinților);

Buza de iepure – este o malformație congenitală cauzată de lipsa unirii mugurilor nazali cu cei maxilari în timpul dezvoltării intrauterină. Dacă este însoțită și de despicarea palatului dur și a palatului moale, poartă denumirea de cheilognatopalatoschizis sau gură de lup.

Înapoi sus

C

Calcifiere – proces biologic de depunere de săruri de calciu la nivelul structurilor dentare, prin amelogeneză, dentinogeneză, cementogeneză;

Cale falsă – traiect anormal, realizat accidental, în urma unui tratament dentar, cu freze sau ace de canal;

Calxyd – substanță biologic activă pe bază de săruri de calciu, utilizată pentru coafaj pulpar și protejarea pulpei vii sub obturație definitivă;

Cameră pulpară – spațiul din interiorul coroanei dentare, cu pereții formați din dentină, în care se află pulpa dentară;

Câmpul protetic – reprezintă totalitatea elementelor morfologice cu care lucrarea protetică prezintă raporturi de contact. Câmpul protetic este alcătuit din țesuturi dure și moi;

Canal dentar – spațiu natural, alungit, situat în interiorul dintelui și care conține pulpă radiculară;

Canal radicular – canal care traversează rădăcina dintelui din camera pulpară până la apex și care conține pachetul vasculonervos;

Canin – cel mai puternic dinte monoradicular, făcând parte din grupul dinților frontali;

Carie dentară – proces distructiv cronic, care evoluează fără fenomene inflamatorii tipice, provocând necroza țesuturilor dentare dure și, în stadiul final, infectarea pulpei;

Caria recurentă – recidiva de carie sau caria recurentă este procesul patologic carios care se dezvoltă sub obturații coronare aparent corect efectuate, care are tendința de a evolua spre camera pulpară, provocând în final afectarea pulpei dentare, sau spre suprafața dintelui, producând fracturarea acestuia;

Caria secundară – caria secundară marginală este procesul carios ce apare pe coroana unui dinte obturat, la limita de contact dintre materialul obturat și marginea cavității si care are tendința de a evolua în profunzime, provocând subminarea şi fracturarea pereților cavității, iar în ultimă instanță, afectarea pulpei dentare;

Cauterizare – metodă chirurgicală utilizată pentru distrugerea țesuturilor normale sau patologice, pentru a face hemostază cu ajutorul unor agenți chimici sau fizici;

Cavitate – spațiu gol situat într-o anumită regiune a corpului sau într-un organ;

Căptușirea protezei – adăugarea unui material acrilic la suprafața mucozală a protezelor;

Celulită – inflamație superficială sau profundă a țesutului conjuctiv subcutanat, caracterizată prin impastarea difuză sau nodulară a acestui țesut;

Cement radicular – țesut dentar, ce acoperă dentina radiculară, de la colet până la apex;

Cheie de culori – dispozitiv pe care sunt fixați dinți artificiali din porțelan sau acrilat, cu ajutorul căruia se stabilește culoarea dinților artificiali;

Chiuretaj – intervenție chirurgicală folosită pentru a răzui, cu ajutorul unei chiurete, pereții din interiorul unei cavități, pentru a îndepărta unele neoformații sau țesutul de granulație, în scop diagnostic sau terapeutic;

Cingulum – proeminență situată în treimea gingivală a dinților frontali;

Ciment – substanță utilizată pentru realizarea unei adeziuni puternice între 2 suprafețe;

Câmp protetic – totalitate a țesuturilor cu care proteza vine în contact;

Clește – instrument pentru realizarea de extracții dentare, în ortodonție pentru cercuri pentru aparate ortodontice;

Clorhexidină – este un compus difenil cu proprietăți cationice, cu acțiune importantă împotriva bacteriilor și limitată împotriva virușilor, prevenind formarea plăcii bacteriene și a gingivitei dacă se aplică zilnic și dacă ajunge pe toate suprafețele cavității orale. În prezența clorhexidinei, flora bacteriană (Escherichia coli, Streptococus mutans, Streptococus sanguis) se reduce cu aproximativ 80-90%;

Clorură de zinc – substanță cu efect astringent, cicatrizant și antiseptic;

Coafaj direct – metodă biologic conservatoare, care constă în acoperirea pulpei dentare cu o substanță neiritantă, cu acțiune antiseptică și antiinflamatoare, ce menține în totalitate vitalitatea pulpei dentare;

Coafaj indirect – act terapeutic complex, prin care se asigură dezinfectarea plăgii dentinare și obliterarea canaliculelor dentinare, protecția pulpei față de agenți fizici și chimici, precum și stimularea mecanismelor de neodentinogeneză, ce se realizează prin aplicarea pe plaga dentinară a unui strat de material de coafaj;

Colet dentar – zonă intermediară dintre coroană și rădăcina, unde are loc joncțiunea smalț-cement;

Coroană mixtă – lucrare protetică alcătuită dintr-o parte metalică și una fizionomică;

Corp de punte – construcție protetică de înlocuire a dinților lipsă, ce se fixează pe dinții naturali cu ajutorul a minimum două elemente de agregare;

Cracmente – zgomote sau pocnituri intraarticulare, percepute de medic la palpare în timpul mișcărilor de deschidere/închidere a gurii, ca urmare a diferitelor afecțiuni ale articulației temporo-mandibulare;

Creastă dentară – proeminentă ce se înalță spre suprafața ocluzală a dinților laterali sau pe suprafața palatinală și linguală a frontalilor superiori și inferiori;

Creasta zigomatico-alveolară – se găsește în partea posterioară a vestibulului superior, în dreptul molarului 1 și 2;

Cuspizi – formațiuni ovalare ce se proiectează pe suprafețele ocluzale ale dinților laterali și pe marginile incizale ale caninilor, ale căror formă și dimensiuni variază de la un dinte la altul, ca și de la pacient la pacient.

Înapoi sus

D

Debridarea – debridarea gingivală are caracter chirurgical și reprezintă acțiunea de îndepărtare din șantul gingival sau din pungile parodontale a plăcii bacteriene, a produșilor de metabolism, a produșilor de placă bacteriană, a detritusului organic moale, a urmelor de tartru inclavate în cementul radicular;

Decapușonare – metodă chirurgicală folosită în excizia fibromucoasei ce acoperă coroana molarului, pentru a crea posibilitatea continuării și reușitei erupției;

Deglutiție – act fiziologic prin care bolul alimentar trece, reflex, din gură, prin esofag, în stomac;

Demineralizare – pierderea sau scăderea constituenților minerali ai organismului;

Dentină – stratul cel mai gros din structura dintelui, aflat sub smalț;

Dentiție – proces de formare și apariție a dinților la om;

Detartraj – metodă terapeutică, prin care se îndepărtează depozitele de tartru supra și subgingival de pe dinți și de pe lucrări protetice;

Diastemă – dizarmonie dento-alveolară cu spațiere interdentară, caracterizată prin existența unui spațiu de 2-10 mm între cei doi incisivi centrali superiori;

Digă – foaie de cauciuc foarte subțire, care se perforează și se aplică la coletul dintelui în vederea realizării sterile a câmpului operator;

Dinte – element complex al aparatului masticator, a cărui acțiune este dependentă de forța musculară;

Distalizare – tendința de deplasare a dinților în sens orizontal;

Dinți natali – sunt dinții prezenți în cavitatea bucală în momentul nașterii;

Dinți neonatali – sunt dinții care erup în perioada perinatală (prima lună de viață);

Dinți supranumerari – sunt formațiuni alcătuite din minimum două substanțe dentare care se formează în plus față de numărul obișnuit de dinți;

Durere – sistem de alarmă, pe care organismul îl declanșează în legătură cu producerea unui proces patologic.

Înapoi sus

E

Echimoză – sau vânătaia, constituie o leziune elementară, care se manifestă printr-o pată congestivă a pielii sau mucoasei consecutivă ruperii vaselor capilare sub acțiunea unui corp contondent;

Ectopie – erupția unui dinte în afara poziției lui normale pe arcada alveolară;

Edem Quincke – accident alergic produs în urma anesteziei loco-regionale, manifestat prin edem difuz al feței, cu tumefacții accentuate ale pleoapelor și buzelor;

Edentație – stare fizio-patologică, ce se caracterizează prin pierderea de la 1-16 dinți pe o arcadă dentară;

Egresiune dentară – fenomen de erupție dentară pe arcadă, cu depășirea planului de ocluzie, determinat de lipsa dintelui antagonist sau de infecția dintelui care egresează;

Electrocauter – instrument ce servește la electrocauterizarea unor plăgi bucale;

Elevator – instrument folosit pentru extracții dentare și ale resturilor radiculare, precum și în secționarea ligamentului circular alveolo-dentar;

Erupție dentară – fenomen fiziologic prin care dinții migrează, pe măsura formării lor, traversând osul și fibromucoasa gingivală, exteriorizându-se pe procesul alveolar, în cavitatea bucală;

Eugenat de zinc – material de obturație de bază a cavităților, în combaterea hiperesteziei dentinare și ca material de obturație radiculară;

Eugenol – este o soluție antiseptică și analgezică, cu acțiune iritantă pe țesuturile vii. Se folosește destul de des în endodonție;

Excoriația – sau jupuitura, zgârietura, abraziunea, este o leziune primară elementară cutanată sau mucozală, constând dintr-o soluție de continuitate superficială interesând numai epidermul până la derm (se produce printr-un mecanism de frecare);

Extirpare devitală – metodă chirurgicală prin care se îndepărtează pulpa dentară în totalitate, după insensibilizarea ei cu mijloace chimice;

Extirpare vitală – metodă chirurgicală prin care se îndepărtează în totalitate pulpa dentară prin anestezie;

Extracție – intervenție de necesitate, care constă în îndepărtarea unui dinte bolnav, care provoacă și întreține procese patologice locale, regionale și generale, ce nu pot fi rezolvate prin tratamente conservatoare.

Înapoi sus

F

Fanta labială – este delimitată superior de marginea inferioară a buzei superioare și inferior de marginea superioară a buzei inferioare. În mod normal, in repaus, este închisă (patologic, este deschisă, lăsând să se vadă sau nu incisivii superiori sau inferiori);

Fațetă – construcție protetică ce reconstituie partea vizibilă a dintelui artificial, având forma și culoarea dintelui natural;

Fir de mătase – mijloc secundar de igienă bucală, ce urmărește îndepărtarea resturilor alimentare din spațiile interdentare, fără lezarea parodonțiului marginal;

Fistulă – canal format accidental sau operator, care comunică cu o glandă sau o cavitate și drenează secrețiile acestora;

Fisuri dentare – spărturi ale smalțului sau smalț plus dentină, fără pierdere de substanță, dificil de diagnosticat;

Fluor – element chimic folosit în creșterea rezistenței dentare;

Fluoroprofilaxie – metodă terapeutică prin care se urmărește creșterea rezistenței dentare față de agenții cariogeni prin administrarea de fluor;

Fonație – funcție a aparatului dento-maxilar cu rol important în dezvoltarea lui;

Fractură dentară – leziune a smalțului, dentinei, cementului, în care porțiuni din dinte sunt desprinse și pot interesa uneori pulpa coronară sau radiculară;

Fracturi mandibulare – leziuni cu întreruperea continuității osului mandibular, produse de agresiuni, accidente etc.;

Frenectomie – metodă chirurgicală de corectare a frenurilor labiale hipertrofice, îngroșate, ce constă dintr-o incizie eliptică de o parte și de alta, excizându-se porțiunea îngroșată, în vreme ce marginile plăgii se suturează;

Frenoplastie – metodă chirurgicală de corectare plastică a frenurilor linguale și labiale foarte scurte;

Frenotomie – metodă chirurgicală de corectare a frenurilor scurte și subțiri;

Freze dentare – instrumente ce devin active prin rotații, folosite în scopul abrazării, tăierii substanței dure dentare etc.;

Fronda mentonieră – aparat pentru imobilizarea fracturilor mandibulei, folosit în toate formele de fracturi;

Fuloar – instrument metalic, utilizat pentru obturarea cavităților dentare.

Înapoi sus

G

Ganglion – grup de celule nervoase situate în afara creierului și a măduvei;

Gangrenă – proces septic localizat în țesuturi pulpare cu vitalitate pierdută, în care are loc descompunerea țesuturilor sub influența germenilor bacterieni;

Gingie – parte componentă a parodonțiului de înveliș, ce acoperă osul alveolar care înconjoară coletul dintelui;

Gingie fixă – porţiunea de gingie care acoperă procesul alveolar. Are culoare roz pal și are suprafaţa keratinizată, datorită microtraumatismelor masticatorii;

Gingie marginală – porţiunea atașată de coletul dinţilor, dincolo de osul alveolar. Are un aspect neted;

Gingivectomia – este intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează peretele moale (extern) al pungilor parodontale, gingia hiperplaziată şi pungile false sau adevărate subiacente;

Gingivite – modificări inflamatorii limitate inițial la mucoasa gingivală, fără cuprinderea ligamentului alveolar;

Gingivită ulcero-necrotică – este o inflamaţie acută şi necrozantă a marginii libere a gingiei şi a parodonţiului marginal. Se mai numeşte gingivită ulcerativă acută sau angină Vincent, atunci când afecţiunea prezintă o formă gravă, cu extindere spre alte regiuni ale cavităţii bucale-palat, obraji, limbă și loja amigdaliană;

Gingivo-stomatită odontiazică – este o formă particulară localizată a gingivitei ulcero-necrotice. Apare ca o complicaţie a pericoronaritelor supurate sau congestive ale molarilor de minte incluşi sau semiincluşi;

Gingivoplastie – conturarea chirurgicală a gingiei;

Glanda salivară – masă de țesut cu rol de secreție a salivei la nivelul cavității bucale;

Glosită – inflamaţie a limbii caracterizată printr-o modificare a aspectului şi a culorii acesteia, care devine roşie şi dureroasă, şi printr-o atrofiere a papilelor;

Gume de lustruit (polipant) – instrumente rotative, folosite pentru lustruirea directă în cavitatea bucală a lucrărilor protetice, a suprafețelor de smalț după detartraj;

Gutieră – construcție protetică, ce acoperă un grup de dinți vecini pe fața lor vestibulară, ocluzală și orală, cu rol de imobilizare a fracturilor mandibulare sau cu rol în albire dentară.

Înapoi sus

H

Halenă fetidă – este un miros neplăcut al cavității bucale;

Halistereza – proces reversibil de demineralizare osoasă, localizat la nivelul cavității bucale, în special la nivelul osului alveolar;

Halitoză – este un miros neplăcut al aerului expirat;

Hematom – este o acumulare de sânge extravazat, care apare din cauza unui traumatism ce a provocat ruptura unor vase mai profunde și de calibru mai important;

Hemostază – oprirea unei hemoragii postextracționale;

Herpes – erupție veziculară, cu sediu, de predilecție, în zonele de trecere dintre mucoasă și tegument: buze, comisură bucală, nări, pleoape;

Hidroxid de calciu – substanță biologic activă, utilizată în coafajele directe, în deschiderea accidentală a camerei pulpare, ce are rol de a menține neodentinogeneza;

Hiperemie preinflamatorie – fază incipientă a inflamației pulpare, care are simptomatologie proprie și necesită metode particulare de tratament;

Hiperestezie – fenomen dureros produs pe baza modificărilor metabolice, biochimice etc.;

Hiperplazie – este creșterea de volum a unor organe sau țesuturi, legată de creșterea numărului de celule care le alcătuiesc;

Hipertrofie – este mărirea de volum a unui organ sau țesut, fără creșterea numărului de celule care le alcătuiesc;

Hârtie de articulație – material utilizat în depistarea obstacolelor ocluzale prin interpunerea ei între cele două arcade.

Înapoi sus

I

Imobilizare dentară – este metoda ce constă în consolidarea dinților parodontotici într-un bloc pluridentar, capabil să se opună funcțional forțelor nocive;

Implant dentar – metodă ce constă în introducerea într-o alveolă naturală sau creată chirurgical a unui dispozitiv, pe care se fixează o coroană artificială;

Incisivi – dinți cu coroana în formă de lopată, așezați în partea anterioară a arcadei dentare, cu rol în tăierea alimentelor;

Incizie – secționare chirurgicală a țesuturilor cu bisturiul sau cu alt instrument tăios;

Incluzie dentară – anomalie dento-maxilară, caracterizată prin rămânerea dinților în profunzimea osului alveolar după trecerea termenului de erupție, fără tendința de a erupe;

Inervație – distribuția unui nerv într-un organ sau țesut;

Infecție – stare patologică a organismului, cauzată de pătrunderea și dezvoltarea în interiorul acestuia a unui agent patogen;

Inflamație pulpară – totalitatea reacțiilor și proceselor cu caracter de adaptare, care se dezvoltă în pulpă, într-o succesiune de faze, ca urmare a acțiunii unui agent patogen;

Inserție – fixarea unui organ sau a unei părți de organ pe un alt corp, de obicei mai rezistent;

Iodoform – slab antiseptic în stare cristalină, introdus ca atare în plăgile post-extracționale, sub formă de masă.

Înapoi sus

J

Jugal – reprezintă un termen care se referă la obraz.

Înapoi sus

K

Kinestezie – reprezintă posibilitatea de a simți, fără participare vizuală, prin intermediul sensibilității profunde, miscările imprimate pasiv diverselor segmente ale corpului;

Köplik – este un semn patognomonic în rujeolă și constă în apariția unor mici papule albe, pe mucoasa jugală, bilateral, în dreptul molarilor;

Înapoi sus

L

Lambou – prin lambou se înțelege un fragment de mucoasă sau/și periost decolat de osul alveolar subiacent printr-una sau mai multe incizii;

Leucoedemul – este o modificare de aspect a mucoasei jugale. Ea devine opalin-albicioasă, ușor plicaturată, ca un văl translucid. Consistența ei este nemodificată;

Leucoplazie – leziune a mucoasei bucale cu potențial de malignizare, favorizată de factori iritativi (alcool, tutun etc.);

Leziunile cuneiforme – leziunile cuneiforme de colet reprezintă un semn patognomonic în trauma ocluzală. Au un aspect triunghiular pe secțiune, cu pereții puțin modificați de culoare, cu consistență dură și evoluție lentă. La bolnavii cu bruxism, toți dinții pot avea leziuni cuneiforme;

Lichen plan bucal – este o dermatoză cutaneo-mucoasă, de natură necunoscută. Leziunile cutanate apar sub forma unor papule mici, iar leziunile bucale mucoase apar sub forma unor leziuni keratozice, atrofice, erozive și buloase/veziculare (polimorfism lezional, în funcție de vechimea bolii);

Lidocaina (xilina) – anestezic local, cu efect rapid și de durată. Se poate utiliza și în amestec cu adrenalina;

Limbă – organ musculos, învelit de o mucoasă;

Limbă fisurată – limba prezintă, pe fața dorsală, numeroase șanțuri sau creste epitelizate de mărimi diferite. Uneori, marginile limbii capătă un aspect franjurat sau amprenta dinților;

Limbă geografică – este o anomalie care se prezintă sub forma unor zone depapilate de culoare roșie, cu contur neregulat, de dimensiuni variabile, situate pe fața dorsală sau pe marginile limbii. Se mai numește glosită migratorie, deoarece forma, mărimea și dispoziția acestor zone este schimbătoare în timp;

Limbă neagră piloasă – limba neagră piloasă apare frecvent în urma unor tratamente locale cu antibiotice care pot favoriza dezvoltarea unor germeni anaerobi, producători de pigment, sau apare idiopatic;

Limbă saburală – este reprezentată prin apariția unor depozite mai consistente, de culoare alb-gălbui până la brun-inchis, pe fața dorsală a limbii, datorate unei diminuări ale autocurațării (stări febrile, afecțiuni ale tubului digestiv, exces de fumat, leziuni ale mucoasei bucale, care stânjenesc mișcările limbii, scăderea fluxului salivar etc.);

Linerii – sunt substanțe care se aplică pe pereții unei preparații dentare, în scopul de a creea o barieră față de acțiunea iritantă a unor materiale de obturație și a penetrării salivei la interfața restaurării dentare cu preparația. Ei pot fi: lineri cu hidroxid de calciu, cimenturile cu ionomeri de sticlă, eugenatul de zinc;

Lingual – reprezintă fața internă a dinților inferiori, dinspre limbă;

Lingura de amprentă – sau portamprenta, este un suport pe care se aplică materialul de amprentă și cu care se efectuează amprentarea câmpului protetic;

Lingură individuală – se realizează pentru fiecare caz în parte. Aceasta se utilizează în edentațiile totale sau parțiale. Amprentele luate cu linguri individuale sunt superioare celor luate cu linguri standard, deoarece, la amprentele cu linguri individuale, materialul de amprentă este dispus în strat uniform și subțire. Amprentele cu linguri prefabricate prezintă un strat de amprentă neuniform și gros, astfel, din cauza contracției diferite, putând să apară deformări.

Materialele portamprentei individuale pot fi: rășini acrilice autopolimerizabile, rășini termoplastice, sau răsini fotopolimerizabile. Portamprenta individuală trebuie să prezinte un spațiu liber de 2-3 mm între portamprentă și dinți. Când se folosesc polieteri ca material de amprentă, spațiul trebuie să fie de 5-6 mm. Grosimea lingurii trebuie sa fie de 2-3 mm;

Linia oblică internă – se situează pe fața internă a osului mandibular și se întinde de la apofizele genii, până la nivelul ultimului molar. Anterior pe această linie, se insera mușchiul milohioidian, iar posterior, se insera fasciculul milohioidian al constrictorului superior al faringelui și, parțial, ligamentul pterigomandibular.

Marginile protezei se realizează astfel încat să nu depașească linia milohioidiană. Uneori, în edentațiile totale ale mandibulei, creasta se resoarbe pana devine negativă, linia oblică internă apropiindu-se de coamă, iar planșeul bucal herniind peste aceasta;

Lipoame – formațiuni tumorale benigne, alcătuite din țesut adipos;

Lipotimia – se caracterizează printr-o pierdere incompletă a stării de conștiență, a motilității și a funcțiilor vegetative, de durată, însă, mai mare decât sincopa – minute, ore;

Luxația dentară – accident produs în timpul actelor stomatologice, prin utilizarea defectuoasă a instrumentarului dentar, determinând dislocarea dintelui din alveola sa, prin ruperea ligamentelor alveolo-dentare;

Luxația mandibulei – accident produs de obicei la pacienții cu laxitate capsulo articulară accentuată,  n timpul extracției dinților.

Înapoi sus

M

Maculă – este o zonă circumscrisă, plană, de colorație diferită de cea a mucoasei, cu diametre de la 1-2 mm, la câțiva centimetri;

Macule melanozice orale – sunt macule pigmentare bine determinate, cu diametrul între 5-10 mm,  n număr variabil, ce pot fi localizate pe buze, gingii, palat, obraji. Nu necesită tratament;

Malpraxis – este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice;

Mandibulă – os mobil, în formă de potcoavă;

Masticație – activitate fiziologică, factor principal în formarea și evoluția ocluziei în plan mezio-distal;

Materiale compozite – materiale de obturație definitivă, cu aspect fizionomic, ce prezintă o bună stabilitate a culorii în timp;

Materiale de amprentă – produse ce reproduc fidel amănuntele câmpului protetic;

Matrice dentară – sistem ce ajută medicul în refacerea conturului dintelui cu materiale de obturație definitivă;

Maxilar superior – principalul os în jurul căruia se situează cele 12 oase neurale;

Menton – proeminență osoasă anterioară, mediană, rotunjită, a mandibulei;

Mepivacaină – Mepivacaina este un anestezic amidic, cu efect anestezic mai lent, dar care are o durată mai mare – 3 ore;

Mezializare – migrare spre linia mediană a dinților situați distal față de dintele care a fost extras și care tind să ocupe spațiul rămas liber;

Migrare dentară – deplasare a dintelui în diferite circumstanțe;

Mobilitate – proprietatea de a se mișca;

Molar de 6 ani – este un dinte permanent care, conform lui Angle, este cheia ocluziei. Produce cea de-a doua înălțare a ocluziei și stabilește relațiile ocluzale în plan vertical. Apare în jurul vârstei de 6 ani;

Molari – dinți cu patru sau cinci cuspizi, care au rolul de a mesteca și tritura alimentele. Sunt în număr de 12 (6 superiori și 6 inferiori). Molarii superiori au trei rădăcini, iar cei inferiori au două rădăcini;

Mononucleoză – este o afecțiune virală, produsă de virusul Epstein-Barr, întâlnită mai frecvent la adolescenți și tineri. La nivelul cavității bucale apar manifestări nespecifice, gradate, de la un eritem moderat, până la erupții ulcerative întinse, cu aspect atipic. Mononucleoza sau boala sărutului, este produsă de un virus care se transmite prin salivă și, de aceea, boala poate fi contractată prin intermediul sărutului. Infecția mai poate fi transmisă prin tuse, strănut, sau prin folosirea la comun a tacâmurilor, paharelor, cu o persoană care are mononucleoză;

Mucoasă fixă – este de culoare roz, bine vascularizată, de grosime uniformă (1-2mm), acoperită cu un strat de keratină. Este aderentă la periost. Gradul de reziliență al mucoasei fixe nu este uniform pe câmpul protetic maxilar;

Mucoasa jugală – este mucoasa care acoperă fața internă, bucală, a obrazului;

Mucoasa mobilă – este reprezentată de mucoasa fundurilor de sac și de restul mucoasei orale. Acoperă formațiuni musculare și ligamentare care, prin funcționalitate, mobilizează mucoasa în toate sensurile;

Mucocel – este un chist mucoid al glandelor salivare mici (accesorii), care se formează în urma microtraumatismelor legate de obiceiuri și ticuri. Este mai frecvent la buza inferioară, dar poate fi întâlnit și pe mucoasa obrazului, limbii, sau a planșeului bucal.

Înapoi sus

N

Nanism dentar – distrofie dentară caracterizată prin dinți prea mici, cu formă normală sau modificată;

Neoplasm – proces patologic de formare a unui țesut nou, tumoral;

Nervi cranieni – nervi în număr de 12, situați la craniu, divizați fiziologic;

Nevralgie – durere de-a lungul unui trunchi nervos;

Înapoi sus

O

Obturația dentară – reprezintă plomba folosită pentru a reface lipsa de structură dentara în urma formării cariilor. Medicul stomatolog curăță zona afectată, folosind freze adecvate, și reface forma dintelui cu un material specific zonei laterale sau frontale;

Obturația fizionomică fotopolimerizabilă – este o obturație realizată din materiale estetice, de culoarea dinților naturali, care se aplică și se întăresc prin folosirea unui fascicul al unei lămpi foto, care polimerizează materialul;

Ocluzia – raport static sau dinamic între arcadele dentare, indiferent de rapoartele mandibulo-craniene;

Ocluzia adânc acoperită – reprezintă o anomalie dentomaxilară, caracterizată prin supraocluzie accentuată (incisivii superiori depășesc incisivii inferiori în sens vertical, peste 3 mm) și retrodenția tuturor incisivilor superiori, sau numai a centralilor. Are pronunțat caracter ereditar;

Ocluzia deschisă – reprezintă anomalia dentomaxilară caracterizată prin existența unui spațiu de inocluzie verticală, după ce pacientul și-a terminat mișcarea de închidere a gurii;

Odontalgie – durere de origine dentară, cu cauze diferite;

Ortodonție – operație de îndreptare a dinților;

Ortopantomografie – radiografie panoramică;

Osteită – leziune a țesutului osos propriu-zis, de natură infecțioasă.

Înapoi sus

P

Paloare – semn clinic de orientare spre anemie;

Pansament – material protector;

Paralizie – diminuarea sau dispariția funcției motorii musculare;

Parodontoză – reprezintă o denumire foarte răspândită, însă incorectă, dată afecțiunilor parodontale. Aceste boli afectează țesuturile ce au rolul susținerii dinților în os, și anume: cementul de pe suprafața rădăcinilor dentare, osul alveolar și ligamentele parodontale. Este vorba de o inflamație care determină, în timp, absorbția osului, retragerea gingiei, și dezvelirea rădăcinilor;

Parodonțiu de înveliș – fibromucoasă bucală, care acoperă osul alveolar și înconjoară coletul dintelui, cu rol în formarea șanțului gingival și a ligamentelor supra alveolare;

Parodonțiu marginal – complex de țesuturi care asigură fixarea dintelui în structurile maxilarului;

Parotidita – inflamație a glandei parotide;

Pastă de dinți – substanță complexă, având rolul de a curăți suprafețele dentare, atât prin acțiunea abrazivă, cât și prin acțiunea detergentă;

Pedodonție – știința care se ocupă cu dezvoltarea ontogenetică a dinților si cu principalele boli ale acestora;

Peliculă salivară – este un film glicoproteic care aderă de suprafețele dinților. Aceasta apare după puțin timp de la periajul corect al dinților. Pelicula nu conține bacterii și participă la procesele de remineralizare–demineralizare a smalțului. Odată cu colonizarea peliculei salivare cu bacterii gram pozitive, aceasta ia denumirea de placă bacteriană;

Pensă – instrument metalic, format din două brațe articulate, de diferite dimensiuni și forme;

Percuție – metodă de explorare clinică, constând în producerea unor sunete lovind fie cu degetele, fie prin intermediul unui instrument special, o regiune a corpului, pentru a obține date asupra stării organelor subiacente;

Pericoronarită – complicație a accidentului de erupție a molarului de minte;

Perie de dinți – instrument principal de curățire artificială a dinților;

Piese dentare – instrumente montate la unitul dentar, cu rol de a transmite energia mecanică produsă de o sursă oarecare, către instrumentul rotativ;

Placă bacteriană – componentă bacteriană care aderă de dinți și necesită să fie îndepărtată;

Plagă dentinară – leziune rezultată în urma actului chirurgical;

Plagă postextracțională – leziune rezultată în urma extracției;

Plicile alveolo-bucale – plici ale mucoasei care traversează șanturile vestibulare; la nivelul maxilarului, între cei 2 premolari, iar la mandibulă, între canin și primul premolar;

Premolari – dinți cu doi cuspizi, având scopul de a sfâșia și parțial de a tritura alimentele. Au una sau două rădăcini. Sunt în număr de 8 (4 superiori și 4 inferiori);

Proteză dentară – corp fizic confecționat dintr-o serie de materiale, dupa indicațiile medicului, cu scopul de a restaura morfofuncțional țesuturile dentare;

Pulpa dentară – țesut conjuctiv lax, situat în camera pulpară și în canalul radicular;

Pulpite – inflamații pulpare ce se desfășoară în pulpă, într-o succesiune de faze, ca urmare a acțiunii unui agent patogen.

Înapoi sus

Q

Quick – timp de protrombină (analiză de sânge);

Quincke – edemul lui Quincke este o reacţie alergică ce este caracterizată printr-o erupţie edematoasă subcutanată. Acest edem se poate declanşa prin absorţia de alimente, de o înţepătură de insectă sau de luarea unor medicamente (sau după anestezii dentare). Edemul afectează mucoasele bucale şi ale căilor respiratorii superioare, precum şi ţesuturile subcutanate laxe ale feţei. Se manifestă printr-o umflatură bine delimitată, tare, de culoare roz pal, nepruriginoasă, dar care produce o senzaţie de arsură. Poate cauza asfixia din cauza localizării lui.

Înapoi sus

R

Rădăcină dentară – este parte a dintelui, inclusă în alveola dentară a osului maxilar sau mandibular. Are rol de fixare a dintelui în os, fiind alcătuită din cement (la suprafață), dentină și canal sau canale radiculare;

Radiografie dentară – este o imagine a dinților și a maxilarelor, obținută prin expunerea la radiațiile X;

Radiografie panoramică – este o radiografie extraorală, care include mandibula și maxilarul pe un singur film, după expunerea la radiații X;

Rebazare – metodă prin care se adaugă un strat de acrilat șeilor protetice sau bazelor protetice, fără a modifica arcada dentară;

Resorbția radiculară – este un fenomen biologic care constă în scurtarea treptată a rădăcinii dinților temporari, până la dispariția completă sau aproape completă, urmată de căderea acestora în vederea înlocuirii cu dentiția permanentă;

Rezecție apicală – este o metodă chirurgicală care constă în îndepărtarea apexului periapical, fiind precedată sau nu de tratament endodontic (obturație de canal);

Roentgenterapie – metodă terapeutică de tratament, cu ajutorul agenților fizici, a unor diverse afecțiuni;

Rugi palatine – sunt reliefuri ale mucoasei, cute, în număr de 2-6, dispuse simetric în treimea anterioa ră a palatului dur, de o parte și de alta a liniei mediane.

Înapoi sus

S

Scobitoare – mijloc secundar de igienă bucală, destinat îndepărtării resturilor alimentare interdentare;

Sialoză – alterarea parenchimului glandei salivare;

Sigilarea – sigilarea șanturilor și fosetelor reprezintă o procedură preventivă prin care suprafața ocluzală a dinților ce prezintă fisuri și fosete adânci, este “blocată”, folosind materiale de sigilare pentru prevenția cariilor de pe aceste suprafețe. Șanțurile și fisurile dinților tratați cu aceste materiale devin așa numitele “clean spots” = zone pe care bacteriile patogene din mediul salivar nu le mai poate colonaliza, datorită procesului de sigilare. Aceste zone nu prezintă posibilitatea formării leziunilor carioase;

Sindesmotomie – manopera prin care se secționează ligamentul circular al dintelui;

Sinus maxilar – cavitate pneumatică, situată în interiorul corpului osului maxilar;

Smalț – strat puternic mineralizat, ce acoperă întreaga coroană a dintelui;

Sondă dentară – instrument din oțeluri inoxidabile, necesar examenului stomatologic;

Spatulă dentară – instrument folosit la prepararea diferitelor materiale de obturație provizorie sau definitivă;

Stomatite – inflamații localizate pe porțiuni mai mari ale mucoasei bucale, în mai multe zone topografice ale acesteia;

Stomatologie – ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor cavității bucale și ale anexelor ei, în special ale dinților;

Șablon de ocluzie – piesă protetică intermediară;

Șlefuire selectivă – metodă prin care se urmărește abrazarea artificială a dinților, în cazul în care abrazura fiziologică lipsește sau este insuficientă;

Șocul anafilactic – este o urgență medicală majoră, indusă prin introducerea în organism a unei substanțe străine ce determină o reacție imunologică acută, severă, IgE dependentă;

Știfturi parapulpare – sisteme speciale de retenție.

Înapoi sus

T

Tartru dentar – formațiuni organo-minerale depozitate pe suprafețele dinților și pe alte suprafețe solide din cavitatea bucală;

Telescopare – fenomen de menținere a protezei parțiale prin fricțiunea ce are loc între două suprafețe metalice;

Torque – este o deplasare a rădăcinii dintelui în plan vestibulo-oral, în timp ce coroana dentară este menținută pe loc. Forța este repartizată pe toată suprafața radiculară, de partea presiunii. Forța nu trebuie să depășească 50-60 g forță pentru un monoradicular;

Transpoziția dentară – reprezintă inversarea sediului de erupție a doi dinți vecini;

Treaptă labială – reprezintă buza superioară. Depășește cu 1-2 mm către anterior buza inferioară;

Tremă – dizarmonie dentoalveolară cu spațiere interdentară, între dinții superiori sau între dinții inferiori (excepție fac centralii superiori);

Trismus – contractură reflex pasageră a mușchilor ridicători ai mandibulei.

Înapoi sus

U

Ubistesin – este un anestezic local injectabil, ce conține Articaină 4% cu Adrenalină 1/200.000, pe post de vasoconstrictor;

Ulcerație – soluție de continuitate într-un țesut pavimentos sau la mucoase;

Ultrasunete – vibrații mecanice utile în detartraj;

Unit dentar – aparat cu echipament adecvat utilizat în tratamentele stomatologice;

Uzură dentară – este un proces fiziologic sau patologic de tocire a dinților.

Înapoi sus

V

Varicele sublinguale – sunt anomalii venoase ce se prezintă sub forma unor traiecte dilatate, sinoase, proeminente, care sunt situate pe fața ventrală a limbii, mai ales la pacienții mai în vârstă;

Verucile vulgare – sunt tumorete mici, sesile, rotunjite, bine delimitate, sub un centimetru diametru, cel mai frecvent izolate. Apar mai des la nivelul rosului de buze, la limita cu mucoasa sau tegumentul;

Vezicule – leziuni elementare ce apar în diverse afecțiuni;

Vată – material vegetal sau mineral;

Înapoi sus

W

Walkhoff – substanță antiseptică, utilizată în tratamentul medicamentos al afecțiunilor pulpare;

Walther – canal excretor al glandei sublinguale, ce se deschide endobucal în plica sublinguală;

Western Blot – sau „test HIV” sau IFA. Prescurtare după termenul de Immuno-Fluorescent Assay =
tehnică pentru punerea în evidenţă a anticorpilor specifici anti-HIV care apar în sânge ca urmare a infectării cu HIV – virusul imunodeficienţei umane, test de confirmare a seropozitivităţii constatate prin testul ELISA;

Wharton – canalul excretor al glandei submandibulare, ce se deschide endobucal printr-un orificiu situat în vecinătatea frenului lingual, numit carunculă.

Înapoi sus

X

Xerocheilie – uscăciune a buzelor;

Xerostomie – sindrom de gură uscată;

Xeroză – uscăciune a pielii prin scăderea secreţiei glandelor sudoripare şi sebacee;

Xilină – se mai numeste și lidocaină, și este un anestezic local, utilizabil atat pentru infiltrații, cât și pentru anestezia de contact.

Înapoi sus

Z

Zăbăluţă – micoză care interesează comisurile bucale care prezintă eroziuni, fisuri şi cruste pe fond congestiv;

Zirconiu – element chimic din grupa metalelor, care are numărul atomic 40. Simbolul chimic este Zr, nu se modifică din punct de vedere calitativ în cavitatea bucală, este bioinert, deci nu afectează țesuturile bucale. Ceramica de oxid de zirconiu va fi materialul dentar al viitorului. Din acest material s-au realizat deja coroane pentru dinţi şi punţi dentare. În curând, acest material ar putea exclude orice fel de metal din cavitatea bucală. Fiind foarte dur, cu acest material poate fi tăiat şi oţelul.

Înapoi sus